Iona dincolo de dogmă: În burta unei rescrierii biblice

„Ce ar fi dacă oamenii ar putea citi povestea lui Iona și a Peștelui cel Mare și ar găsi confort în prietenie, în loc de frica de a nesocoti o Divinitate?"

Această întrebare stă în centrul reimaginării filipineze autopublicate de angajatul guvernamental Gian Erik Adao, cu un titlu similar celui original, Si Jonas at ang Malaking Isda. 

De generații, povestea lui Iona a fost spusă ca o poveste de avertizare: un profet care îl nesocotește pe Dumnezeu, încearcă să fugă, este înghițit de un pește mare și în cele din urmă își îndeplinește misiunea la Ninive. Este o poveste despre ascultare sub autoritate divină. 

Dar reimaginarea lui Gian o abordează ca pe o explorare a modului în care interpretarea modelează credința.

„Biblia este clară, iar fiecare denominație spune că știe că Biblia trebuie interpretată într-un fel și nu altul", a spus el. Cu mii de denominații care pretind interpretarea corectă, întrebarea despre care versiune este definitivă persistă.

La urma urmei, Biblia există în traduceri, fragmente și interpretări compilate de-a lungul secolelor. Canonizarea a determinat care manuscrise au fost incluse și care au fost lăsate deoparte. Povestea lui Gian se prezintă ca un relat nou descoperit care aruncă o lumină nouă asupra a ceea ce s-ar fi putut întâmpla profetului și marii creaturi legate pentru totdeauna de numele său.

'Si Jonas at ang Malaking Isda' de Gian Erik M. Adao. Fotografie prin amabilitatea autorului

„Higit sa isang muling pagsasalaysay, ito ay isang paggunita. Ng pagkamangha. Ng tapang. Ng pananabik na maging bahagi, na may makasama. Ng mga katotohanang lumulutang lamang kapag pinipili nating makinig at tumingin nang mas malapitan."

(Mai mult decât o repovestire, este o naratiune a minunii, a curajului, a doririi de a face parte, de a fi cu cineva. A adevărurilor care ies la suprafață doar când alegem să ascultăm și să privim mai atent.)

În degetele lui Gian, povestea lui Iona devine mai puțin despre fugă de Dumnezeu și mai mult despre alergarea spre conexiune.

Povestea pe care credem că o știm

În relatarea biblică, Iona primește poruncă să predice pocăința la Ninive, un oraș descris ca fiind rău. În schimb, el urcă pe o corabie spre Tars, sperând să scape. Urmează o furtună. Este aruncat peste bord. Un pește mare îl înghite. După trei zile, este eliberat, își îndeplinește misiunea și se luptă cu mila lui Dumnezeu.

Este o narațiune profund înrădăcinată în conștiința creștină ca o lecție morală despre ascultare și compasiune divină. Versiunea lui Gian nu neagă scheletul poveștii. În schimb, rezumatul său se deschide cu o provocare: 

„Maaring isa ka sa mga nag-aakalang alam na alam ang kwento ni Jonas at ng malaking isda." Versiunea larg cunoscută, sugerează ea, se bazează doar pe manuscrisele disponibile la acel moment. Acum, există scrieri nou descoperite care oferă o perspectivă nouă.

(S-ar putea să fii unul dintre cei care cred că știu foarte bine povestea lui Iona și a Peștelui cel Mare.)

Tonul se îndepărtează de frică. Ninive nu mai este pur și simplu un oraș care merită distrugerea. „Am rescris povestea astfel încât Ninive să fie un loc unde voiai să mergi în loc de un loc pe care voiai să îl eviți", a spus Gian. În relatarea originală, Ninive este capitala Imperiului Neo-Asirian. Cultura orașului este cunoscută ca fiind rea și violentă, astfel încât o parte din profeția lor este distrugerea sa de către Dumnezeu.

De citit neapărat

[The Wide Shot] Nu putem pune pe Dumnezeu într-o cutie catolică

Rațiunea din spatele Ninive este că dacă oamenii nu s-au pocăit, atunci meritau să fie uciși. El nu a crezut asta. „Deci există acel fel de încercare în poveste de a rescrie lucrurile."

Balena, de asemenea, nu mai este doar un instrument de pedeapsă. „Avem proiecții care sunt înfricoșătoare și care nu ar trebui să fie înfricoșătoare. Și este din cauza fricii că suntem împiedicați să verificăm acele lucruri." Uneori ceea ce fugim nu este pedeapsa, ci posibilitatea.

Povestea lui Gian devine o invitație de a privi mai atent și de a găsi adevăruri care ies la suprafață doar când suntem dispuși să punem la îndoială ceea ce presupunem că înțelegem deja.

De la o pictură la profeți

Povestea nu a început ca un proiect teologic, ci ca un răspuns la un concurs de scriere din 2024. Tema prezenta o operă de artă a unui pește cu dinți ascuțiți cu o antenă luminoasă, amintind de o creatură din adâncurile mării, și un tânăr călăreț așezat pe spinarea sa.

Acea imagine a declanșat ideea. Iona și Peștele cel Mare — dar cu o întorsătură.

Ceea ce a urmat nu a fost o încercare de a inventa mitologii complet noi. De fapt, majoritatea elementelor aparent fantastice din repovestirea lui Gian sunt extrase direct din Scriptură: mâini misterioase care apar pe pereți, ape despărțite, animale vorbitoare, haine colorate, râuri care se transformă în roșu. Aproximativ 99% din toate evenimentele sunt referințe biblice.

„Dacă cineva reacționează gen — 'Este adevărat? Este absurd.' Voi spune da, asta este și în Biblie."

Figuri precum Moise și Noe apar ca tovarăși în lumea narativă. Prezența lor funcționează mai puțin ca o întărire doctrinară și mai mult ca un ecou intertextual, care ne amintește că aceste povești au existat întotdeauna în conversație una cu cealaltă. 

El a eliminat intenționat un element: Dumnezeu. Pentru ca repovestirea să devină mai puțin despre porunca divină și mai mult despre conexiunea umană, din punct de vedere narativ, nu există Dumnezeu în povestea lui Gian. Acest lucru se datorează faptului că „Dumnezeul" care există în versiunea originală a lui Iona este cel care a inclus genocidul și crima, și nu a vrut acel fel de justificare pentru realizarea morală.

„Chiar am avut intenția să nu menționez deloc pe Dumnezeu și să nu fac acest lucru despre Dumnezeu... Am simțit că poate latura mea rebelă gândea că aceasta este o poveste mai bună decât cea pe care a scris-o Dumnezeu."

Blasfemie sau interpretare?

Orice reinterpretare a textului sacru riscă să fie etichetată drept blasfemie. Tensiunea mai mare rezidă în întrebarea autorității: Cine decide aplicarea corectă a Scripturii? În mii de denominații, interpretările variază. Fiecare pretinde fidelitate față de același text.

Dacă interpretarea este inevitabilă, povestea lui Gian devine parte a acelui proces continuu.

De citit neapărat

[OPINIE] Hristos ar putea fi queer? Despre blasfemie

El nu își prezintă repovestirea ca o înlocuire a Bibliei. În schimb, o descrie ca pe un fel de platou de degustare, un punct de intrare literar. Dacă cititorii sunt atrași de această versiune, poate vor revizita textul original cu curiozitate reînnoită.

Și dacă reinterpretarea îi conduce pe cititori spre compasiune, spre prietenie în loc de frică, este acea deviere în mod inerent periculoasă?

„Dacă ai putea interpreta Biblia în direcția ca oamenii să se iubească unul pe celălalt, poate că aceasta este o aplicare mai bună a Scripturii", a spus Gian.

Biblia a fost citită mult timp ca Scriptură sfântă. Gian o abordează și ca literatură: un corp de povești suficient de puternic pentru a rezista reconstrucției imaginative.

În interiorul pântecelui acestei rescriieri, Iona nu mai este doar un profet care fuge de Dumnezeu. El este o figură în căutarea companionului, navigând prin narațiuni moștenite și îndrăznind să își imagine că poveștile sacre pot avea spațiu pentru conexiune muritoare.

Dacă cineva vede asta ca fiind irespectuos sau restaurativ poate depinde de modul în care înțelege Scriptura însăși ca doctrină fixă, sau ca un text viu modelat de oamenii care îl citesc. – Rappler.com

Claire Masbad este un stagiar Rappler care studiază AB Communication Arts la De La Salle University.