Finanțarea startup-urilor a urmat mult timp un model familiar: strângere de capital, creștere rapidă, ieșire printr-o achiziție sau IPO și recompensarea primilor investitori la linia de sosire. Ani de zile, lichiditatea a fost tratată ca ceva care se întâmpla doar la sfârșitul călătoriei.
Această presupunere se schimbă. În ecosistemele globale de startup-uri, lichiditatea secundară devine o parte mai acceptată și mai structurată a peisajului de finanțare. În loc să aștepte un deceniu pentru un eveniment de lichiditate, fondatorii, angajații și investitorii timpurii găsesc din ce în ce mai multe modalități de a accesa lichiditate parțială în timp ce compania este încă privată.
Această schimbare nu este zgomotoasă sau dramatică. Se întâmplă discret, tranzacție cu tranzacție, rundă cu rundă. Dar remodelează modul în care funcționează capitalul propriu al startup-urilor, modul în care este gestionat riscul și modul în care este finanțată construirea pe termen lung a companiei.
Lichiditatea secundară se referă la vânzarea de acțiuni existente într-o companie privată, mai degrabă decât la emiterea de acțiuni noi. În termeni simpli, permite cuiva care deja deține capital propriu, cum ar fi un angajat, fondator sau investitor timpuriu, să vândă o parte din acesta unui alt cumpărător.
Această tendință a crescut dintr-un motiv major: startup-urile rămân private mai mult timp.
Companiile care ar fi putut deveni publice în șase sau șapte ani rămân acum private timp de zece până la cincisprezece ani. Evaluările cresc, piețele se extind, iar finanțarea în stadii târzii devine o alternativă la cronologia IPO. Dar cu cât o companie rămâne privată mai mult timp, cu atât părțile interesate trebuie să aștepte mai mult pentru a realiza rezultate financiare.
Această întârziere creează presiune.
Angajații cu capital propriu semnificativ pot dori lichiditate care le schimbă viața fără a părăsi compania. Investitorii timpurii pot dori să returneze capital fondurilor lor. Fondatorii pot dori o mică siguranță financiară după ani de construcție.
Aici este unde secundarele fondatorilor devin mai relevante în rundele moderne de finanțare. Lichiditatea secundară nu înlocuiește ieșirile. Ea suplimentează drumul lung către ele.
Spre deosebire de strângerea de fonduri primară, în care o companie strânge bani prin emiterea de acțiuni noi, tranzacțiile secundare implică vânzarea de acțiuni existente de la un deținător la altul.
Câteva structuri comune includ:
Compania însăși facilitează adesea aceste tranzacții, stabilind limite și asigurând controlul tabelului de capitalizare. Majoritatea tranzacțiilor secundare necesită aprobare din partea consiliului și sunt strâns reglementate.
Mai multe forțe de piață împing lichiditatea secundară în mainstream.
După cum s-a menționat anterior, startup-urile strâng acum mai multe runde în etape târzii fără a deveni publice. Nevoile de lichiditate nu se opresc doar pentru că un IPO este amânat.
Opțiunile secundare oferă o supapă de siguranță.
Compensarea prin capital propriu funcționează cel mai bine atunci când angajații cred că se poate transforma în rezultate reale. Dacă lichiditatea este întotdeauna o promisiune îndepărtată, capitalul propriu devine mai puțin motivant.
Permiterea lichidității parțiale poate îmbunătăți retenția și moralul, în special pe piețele de recrutare competitive.
Fondurile de risc operează pe cronologii. Un fond poate avea nevoie să returneze capital partenerilor limitați chiar dacă o companie este încă privată.
Vânzările secundare permit investitorilor să gestioneze expunerea fără a ieși complet.
Piețele private au devenit mai profunde. Există mai mulți cumpărători instituționali, mai multe tranzacții structurate și mai multe date disponibile.
Această maturitate face ca lichiditatea secundară să fie mai ușor de executat în mod responsabil.
Lichiditatea secundară poate suna ca o notă financiară secundară, dar are implicații operaționale reale.
Construirea unei companii timp de un deceniu fără lichiditate poate fi mental și financiar epuizantă. Chiar și lichiditatea modestă poate reduce stresul personal și poate permite fondatorilor să se concentreze pe execuție mai degrabă decât pe supraviețuire.
Angajații sunt mai predispuși să valorizeze capitalul propriu atunci când văd căi reale către lichiditate. Ferestrele secundare validează structura de compensare.
Tranzacțiile secundare pot ajuta la consolidarea proprietății timpurii fragmentate sau la aducerea de investitori alinați pe termen lung.
Când părțile interesate pot realiza o anumită recompensă în timpul creșterii, nu doar la ieșire, creează un ecosistem mai durabil.
Atitudinile investitorilor față de lichiditatea secundară s-au schimbat semnificativ în ultimul deceniu. Anterior, vânzările de acțiuni secundare erau adesea văzute ca un semnal de alarmă, legate de incertitudine sau de lipsa de încredere în viitorul companiei. Astăzi, pe măsură ce startup-urile rămân private mai mult timp și ciclurile de finanțare se extind, mulți investitori respectați văd tranzacțiile secundare controlate ca o parte practică și matură a finanțării în etape târzii.
Majoritatea investitorilor susțin secundarele atunci când afacerea arată fundamente solide, vânzarea rămâne limitată ca dimensiune și fondatorul continuă să demonstreze angajament pe termen lung. De asemenea, ei văd valoare atunci când lichiditatea ajută la îmbunătățirea retenției angajaților sau a stabilității generale și când cumpărătorul care intră este de renume și aliniat cu obiectivele companiei. Drept urmare, lichiditatea secundară este din ce în ce mai tratată ca o caracteristică normală a companiilor private consacrate, mai degrabă decât o excepție neobișnuită.
Lichiditatea secundară remodelează discret stimulentele în întreaga lume a startup-urilor.
Dar necesită și disciplină.
Cele mai sănătoase companii tratează lichiditatea secundară ca un mecanism controlat, folosit cu moderație, aliniat cu obiectivele pe termen lung și structurat cu transparență.
Startup-urile nu mai operează pe un singur eveniment de linie de sosire. Lichiditatea devine un continuum, nu o prăpastie.
Lichiditatea secundară nu este o revoluție care face titluri, dar este o schimbare semnificativă.
Pe măsură ce startup-urile rămân private mai mult timp, părțile interesate în capital propriu au nevoie de noi modalități de a gestiona riscul, recompensa și timpul. Tranzacțiile secundare oferă acea cale de mijloc, permițând rezultate parțiale fără a perturba ambiția pe termen lung.
Lumea startup-urilor se adaptează la o realitate mai matură: construirea de companii grozave necesită timp și lichiditatea nu ar trebui să fie un eveniment totul sau nimic la sfârșit.
Lichiditatea secundară nu schimbă obiectivul construirii companiei. Ea schimbă modul în care oamenii supraviețuiesc și rămân motivați pe parcurs.
Și această schimbare discretă poate defini următoarea eră a finanțării startup-urilor.


